


Inter Milano, 100 de ani de la infiintare
09 martie 2008
vizualizari: 314

Clubul italian Internazionale Milano sărbătorește duminică 100 de ani de la înființare, iar ceremoniile au început de sâmbătă seară, după meciul câtigat cu 2-0 în fața lui Reggina, informează site-ul oficial al echipei.
Gianfelice Facchetti, fiul fostei glorii a clubului milanez, Giacinto Facchetti, a deschis festivitățiile de celebrare a celor 100 de ani prin recitarea unei poezii despre istoria echipei, iar ceremonia a continuat cu o paradă a drapelelor țărilor din care au făcut parte jucătorii care au evoluat în ultimul secol la Inter.
Pe stadionul Giuseppe Meazza a fost invitat și un cuplu de chinezi, fiind primii care s-au căsătorit pe un stadion din vestul Europei. Ei au adus și un afiș lung de opt metri pe care erau scrise mesaje din partea a 10.000 de fani chinezi ai lui Internazionale. Cântărețul italian Adriano Celentano a continuat spectacolul care a avut loc pe stadion, apoi și-a făcut apariția președintele clubului, Massimo Moratti, care a fost aplaudat îndelung de miile de spectatori.
Galeria lui Inter, cunoscută sub numele de "Curva Nord", a realizat o coregrafie specială pentru aniversarea celor 100 de ani, iar imagini dintr-un documentar despre istoria lui Inter au fost proiectate înaintea paradei a peste 200 de foști jucători ai echipei. La finalul petrecerii de pe stadion, fanii au sărbătorit și în piața din fața Domului din Milano, loc unde a mers și președintele Massimo Moratti.
Internazionale Milano este singura echipă din Italia care a evoluat numai în prima ligă, iar în istoria de 100 de ani a cucerit 15 titluri de campioană, 5 Cupe ale Italiei, 5 Supercupe, 3 Cupe UEFA, două Cupe Intercontinentale și două Cupe ale Campionilor.
|